S.U.A. începe să antreneze trupe în Tadjikistan
Ken Gross, ambasadorul S.U.A. în Jumhurii Tojikiston, a anunţat că ţara sa intenţionează să deschidă un centru de pregătire a trupelor din Tadjikistan. Centrul va fi amplasat la 45 de kilometri de capitala Tadjikistanului, Duşanbe, şi va pregăti trupele locale pentru operaţiuni împotriva traficanţilor de droguri şi a teroriştilor. De asemenea, Gross a declarat că S.U.A. nu intenţionează să stabilească o prezenţă militară în Tadjikistan.
Tadjikistan
În teorie, totul sună frumos. În practică, S.U.A. o să pregătească trupele locale aşa cum doreşte guvernul local. La fel ca în alte părţi, prin traficanţi de droguri se înţelege acele persoane care fac comerţ cu droguri independent sau mână în mână cu actori locali care se opun guvernului. Cam aceeaşi definiţie se aplică şi teroriştilor.
Traficul de droguri şi anumite activităţi criminale (de ex. răpiri pentru răscumpărare) sunt printre puţinele moduri de a face rost de mulţi bani în zonă, motiv pentru care fiecare guvern sau gaşcă cu sprijin politic este deja bagată până în gât în ceea ce prin alte părţi se numeşte crimă organizată.
Având în vedere că orice om cu o armă în mână poate deveni un terorist şi că republicile Asiei Centrale sunt pline de arme şi de grupuri care acţionează contra guvernelor, este lesne de înţeles de ce guvernul din Tadjikistan este gata să colaboreze cu S.U.A. şi de ce are nevoie de trupe bine antrenate.
Poate fi eşecul mai bun decât reuşita?
Mă gândeam la teroristul amator care a încercat să arunce în aer un avion de Crăciun, însă nu l-a ţinut ce avea în pantaloni şi a sfârşit la spitalul puşcăriei. Prima reacţie a fost să râd de acest individ şi de cei care l-au pregătit şi s-au chinuit să îl ajute să ajungă în avion cu explozibil la el. Eşecul său părea atât evident, cât şi amuzant. Ce poate fi mai penibil decât să ajungi în puşcărie cu o zonă sensibilă arsă şi cu conştiinţa faptului că ţi-ai ratat singura şansă de a reuşi?
Dar, cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că amicul din Nigeria nu a eşuat chiar atât de rău. Sigur, avionul e întreg şi pasagerii sunt în viaţă. Dar a reuşit să sperie o mulţime de oameni. A reuşit să forţeze nişte guverne speriate să instaureze o serie de măsuri noi, mai aberante decât cele deja existente. Scanner-e corporale, inspecţii mai amănunţite, restricţii de călătorie pentru cetăţenii din diverse ţări şi reguli neplăcute pentru bagaje. Canadienii au anunţat că pasagerii care zboară către S.U.A. nu mai au voie cu bagaje de mână mai mari decât o poşetă.
Dacă un terorist ar reuşi să arunce în aer un avion undeva peste ocean sau chiar în apropierea unui oraş, nu prea se alege cu nimic. Autorităţile pot oricând să pretindă că a fost vorba de o eroare de pilotaj sau de o defecţiune a echipamentelor şi majoritatea oamenilor vor accepta explicaţia. Dar o ştire de genul „am fost la un pas de moarte”, reluată de mai toată presa are mai mult efect. Cu alte cuvinte, un eşec bine mediatizat este mai bun decât o reuşită ignorată.
Yemen?
De când cu încercarea de a arunca în aer un avion de Crăciun pe care a ratat-o un ratat din Nigeria, care nu a ştiut să facă altceva cu viaţa lui decât să îşi dea foc la pantaloni şi să înfunde puşcăria, administraţia S.U.A. vorbeşte din ce în ce mai mult despre Yemen, ţara în care se pare că s-a antrenat pentru eşec teroristul amator. Secretary of State Hillary Clinton a declarat că instabilitatea din Yemen ameninţă întreaga regiune şi că trebuie făcut ceva în acest sens.
The face of fail
Oricât de ciudat ar părea, administraţia S.U.A. nu pare să aibă destule pe cap cu campania din Irak (care nu s-a terminat încă) şi cu cea din Afganistan-Pakistan şi pare să aibă de gând să îşi bage nasul şi în Yemen. Deja S.U.A. şi Marea Britanie au început să „ajute la construirea” unei forţe poliţieneşti cu profil anti-teror în Yemen. A ajuta la construire înseamnă, în varianta S.U.A. - Marea Britanie, a furniza absolut tot de la bani la antrenament şi echipament. Având în vedere că Yemenul, o ţară mică dar destul de bogată, şi-ar permite să îşi finanţeze de una singură o asemenea forţă, ar fi interesant de aflat de ce S.U.A. şi M.B. au simţit nevoia să se ofere să suporte costurile.
Să fie oare primele semne ale unei noi campanii S.U.A.? Să fie oare o ocazie de a aduce la suprafaţă o operaţiune de finanţare şi antrenare a forţelor anti-teroriste din Yemen care durează de ceva timp? Este clar că incidentul este folosit în scopuri de propagandă, dar întrebarea este dacă mai e şi altceva la mijloc. Oricum, Obama va plăti la următoarele alegeri preţul pentru o politică externă care seamănă mai mult cu cea dusă de Bush the Junior decât cu promisiunile de campanie.
Terorism, piraterie, corupţie ca forme de dialog
În capitolul 29 al cărţii sale, Vasile Ernu vorbeşte despre terorism ca un mesaj radical trimis Vestului de către o altă parte a lumii. Capitolul este dedicat unei analize succinte a terorismului, cauzelor sale şi ţintelor sale şi mi-a dat o uşoară senzaţie de déjà vu pentru că am luat parte la nenumărate discuţii pe această temă pe un anumit forum. În dezbaterile de acolo grupul americanilor susţine cu tărie exact varianta realităţii identificată şi de Ernu ca fiind cea fabricată de experţii care mănâncă o pâine de urma întreţinerii unui conflict mai mult sau mai puţin artificial.
Am stat să mă gândesc şi eu la acest subiect, mai ales după ce am citit ce avea de spus Ernu, cu toate că nu erau lucruri noi. Ideea terorismului ca răspuns la acţiunile Vestului am mai auzit-o şi subscriu la ea întrucâtva. Dar mi-am dat seama brusc că este posibil să nu fi înţeles pe deplin anvergura acestui fenomen. Nici acum nu îl înţeleg pe deplin, însă am o nouă teorie. O minoritate de oameni din Vest (şi nu numai), o minoritate de oameni care au putere, construiesc şi întreţin o anume relaţie cu restul omenirii. Principalele caracteristici ale acestei relaţii sunt economice-financiare-comerciale.
Dialogul, care trece în mare parte neobservat, se poartă în termeni de bani, locuri de muncă, produse, servicii, împrumuturi, profituri, drepturi de autor, drepturi de exploatare, cifre de afaceri şi ezotericul termen "plywood" (prietenii din State ştiu de ce). Terorismul este, în parte, o reacţie la acest dialog a unor oameni care nu îl înţeleg şi nu îl acceptă (nu voi discuta aici despre adrenalină, dorinţa de putere, dogmatismul religios, plăcerea vieţii de infiltrator sau alte motive de acest gen).