În primul rând, în noua economie de piaţă în care trăim, se presupune că investitorul îşi asumă riscul investiţiei. Nerespectarea acestui principiu duce la creşterea „hazardului moral”, adică la creşterea şanselor ca bancherul sau administratorul de fond să îşi asume riscuri aiurea, bazându-se pe faptul că statul va interveni pentru a salva banii clienţilor. Riscuri aiurea pe care bancherii şi administratorii le-au şi asumat de altfel, oferind ipoteci în S.U.A. unor oameni care nu şi le permiteau şi vânzându-le ca instrumente financiare în Europa.

În al doilea rând, ceea ce au făcut guvernele a fost să salveze banii plătitorilor de taxe folosind taxele înseşi. Instrumentele financiare toxice nu prea au şanse să îşi recapete vreodată valoarea de piaţă din 2007-8, aşa că o parte din banii investiţi s-au pierdut oricum.

Dar, ceea ce putem fi siguri că s-a salvat sunt locurile de muncă ale bancherilor şi administratorilor minune. Şi, nu, ei nu sunt chiar tot noi pentru că banii lor sunt, în bună parte, la adăpost.

Din pacate este un cerc vicios care nu se reduce foarte simplu la noi impotriva lor. Ei — bancile, fondurile, BP-urile lumii, investitorii, corporatiile lacome, politicienii din spatele usilor inchise — sunt, de fapt, tot noi pentru ca fiecare dintre noi este investit intr-un fel sau altul in fiecare din acele domenii — daca ai fonduri vrei ca ele sa faca pui si nu pleci niciodata de la premiza ca trebuie sa faci cuiva un rau, ci doar ca vrei sa-ti asiguri o pensie, sau ti-ar placea sa fie benzina mai ieftina, sau ti-ar placea ca firma unde lucrezi si angajezi 10 oameni sa poate faca comert mai liber si mai profitabil cu alte tari — si atunci ei sunt tot noi… and the line goes full circle.